EMIGRAȚIA – ȘANSĂ DE REGENERARE CULTURALĂ

Prezentul material propune o perspectivă teoretică asupra chestiunii emigrației românești ca fenomen de restabilire a echilibrului societal românesc. Elementele centrale ale lucrării, voința socială și echilibrul societal (Gusti) sunt utilizate pentru a pătrunde în profunzimea fenomenului emigrației românești și totodată pentru a deschide șansa înțelegerii acestui fenomen în dimensiunea sa restauratoare. În vederea îndeplinirii acestui deziderat, elitele sunt datoare să elimine starea anomică (Durkheim) iar ca acest lucru să fie posibil, acestea trebuie să renunțe la complexul fracasomaniei (Hirschman) pentru a putea pune în ordine întregul organism social. Renunțarea la comportamentul de tip speculativ și la devierea voinței sociale dinspre interesele imediate ale națiunii înspre obținerea unor obiective de folos particular, ceea ce este specific factorilor rebeli (Acad. Postolache) va conduce la eliminarea sentimentului de societate abandonată (Baltasiu, Bulumac). Ca urmare a acestei schimbări de paradigmă se va putea observa o schimbare pe cele două planuri ale existenței, concomitent: în plan social, elitele se vor implica activ să valorifice renta de identitate (Acad. Postolache), acele active intangibile ce oferă unicitate și avantaje economice în relație cu celelalte națiuni, iar pe plan ontologic, elitele vor crea spațiul necesar devenirii întru ființă (Noica). Toate aceste schimbări vor avea loc numai cu condiția ca elitele să opereze în tot acest timp cu imperativul întregului (Baltasiu) și numai în acest mod fenomenul desțărării (Băncilă) va putea fi reversat.