Rezumat
În lucrarea de față, vom propune spre discuție pentru început semnificația Crucii de pe Muntele Caraiman, ca simbol al dăinuirii sacrificiale peste teroarea istoriei. În an Centenar, Crucea Eroilor Neamului este, alături de Catedrala Mântuirii Neamului, o mărturisire palpabilă a Marii Uniri. Vom puncta, de asemenea, rolul fundamental pe care l-a avut armata, aceasta fiind instrumentul prin care statul român s-a împlinit. Trebuie spus că armata se află în strânsă legătură cu unitatea națională, fără de care existența unui stat nu ar fi posibilă. Vom vorbi în acest material și despre doctrina Wilson care, alături de Armata Română, constituie cei doi mari piloni ai Marii Uniri, fiindcă prin principiul numit „dreptul popoarelor la autodeterminare”, a creat ordinea europeană în care ne aflăm și astăzi. Conștiința importanței unității naționale este arma utilizată de armată, pe care o mai numim și demnitate națională și care, potrivit lui Platon, încadrează armata în categoria vitală a paznicilor ordinii cetății. Completările necesare la Strategia națională de apărare reprezintă punctul central al acestei lucrări, fiindcă există câteva subtilități de substanță care trebuie avute în vedere. Una dintre acestea o reprezintă absența noțiunii de „diaspora”, dar și trimiterile la comunitățile istorice românești. Altă subtilitate e reprezentată de lipsa vreunui aliniat referitor la integrarea celor două state ale aceluiași popor, Republica Moldova și România. Strategiei propuse îi lipsește: comunitățile românești, cultura și munca națională, dar și știința muncii. În finalul articolului, vom propune câteva completări ale Strategia națională de securitate, fără de care România nu-și poate dobândi credibilitatea.
Choose a citation style

This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-ShareAlike 4.0 International License.