Rezumat
Formula primă a autorității este extrasă din relația dintre creator și creație. În plan religios, ea îl leagă pe om de Dumnezeu; în plan familial, pe copil de tată; în plan politic, pe om, localnic al satului, cetății sau țării de strămoș, rege, conducător. Aceste formule ale creației s-au reprodus și în alte instituții sociale: preotul este tatăl religios al parohiei, magisterul- profesor este autoritate în ochii discipolului, vraciul-vindecător domină în relația cu pacientul. Articolul de față explorează argumentele teoretice din domeniile lingvisticii, sociologiei și antropologiei pentru a demonstra natura spirituală a ideii de autoritate și modul în care ea se poate verifica și valorifica până în modernitate. Ca reprezentare a divinității în societate, ca refacere a scenariului întemeietor al lumii ori ca garanție de continuitate între cei vii, strămoși și succesori, între oameni și Dumnezeu, autoritatea reface ideea superiorității absolute, indubitabile. Numai economia modernă, însoțită cu individualismul liberal, respinge, odată cu ideea de superioritate imposibil de echivalat, autoritatea spirituală și o instaurează pe cea rațională. Criza de autoritate din societatea postmodernă, tensionată de modernitate, birocrație și raționalitate economică, poate fi rezolvată numai refăcând legăturile spirituale dintre anumite tipuri (non-economice) ale autorității și sursele divine ale legitimității.
Alegeți un stil de citare
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-ShareAlike 4.0 International License.
